Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Liviu Dragnea, la doi ani de la condamnare, află dacă poate fi eliberat condiționat
WhatsApp
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, află joi dacă va fi eliberat condiționat sau nu, magistrații Tribunalului București fiind așteptați să dea decizia.
Sursa foto: captură Antena 3

Magistrații Tribunalului București au amânat pentru joi decizia privind eliberarea condiționată a fostului lider PSD, Liviu Dragnea.

Tribunalul judecă o contestație la hotărârea Judecătoriei Sectorului 5, care a respins, la finalul lunii aprilie, cererea de eliberare condiționată a fostului lider PSD, ca fiind neîntemeiată.

Sentința Tribunalului București va fi definitivă.

Liviu Dragnea avea de partea sa, la data judecării pe fond, la Judecătoria Sectorului 5, avizul favorabil privind reabilitarea, acordat de Penitenciarul Rahova, unde ispășește pedeapsa, precum și decizia definitivă a magistraților, care i-au dat dreptate fostului președinte al PSD în dosarul în care a cerut recunoașterea a 49 de zile de muncă în perioadele 2 iulie 2020 – 15 septembrie 2020 şi 16 septembrie 2020 – 28 ianuarie 2021, cât timp dreptul la muncă i-ar fi fost încălcat.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel