Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis, MESAJ de Ziua Drapelului Național: "Împreună suntem puternici"
WhatsApp
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de Ziua Drapelului Național.

„Sărbătorim, în această zi, Drapelul Național, care, de peste 170 de ani, reprezintă pentru românii de pretutindeni simbolul identității, independenței, suveranității și unității noastre naționale.

Sub faldurile tricolorului s-au desfășurat toate marile evenimente care au marcat existența României moderne, precum și devenirea țării noastre ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, NATO și partener strategic al Statelor Unite ale Americii", a transmis preşedintele Klus Iohannis, printr-un comunicat de presă.

 

Ziua Drapelului Național, mesajul preşedintelui

 

Şeful statului a continuat apoi mesajul, vorbind despre semnificaţia drapelului naţional.

"Drapelul nostru reprezintă un liant al trecutului, prezentului și viitorului și ne amintește de sacrificiile făcute de întreaga națiune pentru a avea, astăzi, un stat democratic și pluralist, în care drepturile fundamentale ale omului sunt protejate, iar principiile statului de drept sunt respectate.

Arborarea tricolorului este, de fiecare dată, un moment emoționant, în care trăim mândria de a aparține națiunii noastre. Identificăm drapelul cu pacea, securitatea și libertatea, dar nu trebuie să uităm că acesta este, în egală măsură, și un simbol al răspunderii pe care cu toții o avem pentru dezvoltarea societății noastre", se mai arată în comuncatul Administaţiei Prezidenţiale.

Citeşte şi: "Klaus Iohannis, după mutarea șoc a PSD: Sfidarea românilor e prioritatea zero"

Şeful statului a transmis apoi un mesaj de unitate pentru români.

"Prin celebrarea Zilei Drapelului Național, ne revine datoria morală de a transmite generațiilor tinere, prin exemplul personal, conștiința apartenenței la valorile noastre naționale, precum și a faptului că patriotismul nu înseamnă doar emoția unei sărbători, ci asumarea responsabilității de a contribui la progresul României.

Dragi români, suntem toți uniți de un singur pământ, o singură țară și un singur drapel, iar împreună suntem puternici! La mulți ani României și tricolorului nostru!", a conchis preşedintele Klaus Iohannis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel