Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Venituri de urgență de până la 2500 de euro, cererile se depun de astăzi: Condiții de acordare
WhatsApp
Decretul de sprijin (Sostegni) a prelungit, inclusiv pentru 2021, acordarea veniturilor de urgență (Reddito di Emergenza). Bonusurile pot fi solicitate de familiile aflate în situații de dificultate economică din cauza urgenței Covid-19. Cererile pot fi trimise de astăzi direct pe siteul INPS.
Italia. Venituri de urgență de până la 2500 de euro, cererile se depun de astăzi: Condiții de acordare

Decretul de sprijin (Sostegni) a extins perioada acordării „Reddito di emergenza” (Venit de urgență - REM) și pentru 2021. Este vorba despre o măsură fiscală care permite celor care se regăsesc într-o situație materială deficitară în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus să primească, pentru 3 luni, o subvenție cuprinsă între 400 și 825 de euro. Măsura a fost introdusă prima dată anul trecut.

Valoarea REM este determinată prin înmulțirea valorii de echivalență scalei de 400 de euro. Valoarea beneficiului economic nu poate depăși 800 de euro pe lună, care poate fi ridicată la 840 de euro numai în cazul existenței în familie a persoanelor cu handicap sever. Așadar, cei care se încadrează în criterii și solicită acordarea REM vor primi sume cuprinse între 1.200 și 2.475 de euro, aferentă plăților lunare din martie, aprilie și mai.

Față de anul trecut, există o noutate care extinde audiența beneficiarilor: poate fi solicitată și de cei care au beneficiat de ajutoare de șomaj. Venitul de urgență poate fi solicitat începând de astăzi, 7 aprilie, până la 30 aprilie și este recunoscut pentru trei luni: martie, aprilie și mai 2021.

Italia. Venituri de urgență de până la 2500 de euro: Condiții de acordare

 

Ajutorul poate fi solicitat de familiile aflate într-o situație de dificultate economică și care îndeplinește următoarele cerințe:

- Au reședința în Italia la momentul depunerii cererii;

- Valoarea venitului familiei pentru luna februarie 2021 este mai mică decât pragul REM lunar, crescut, în caz de închiriere, cu o doisprezecime din chiria anuală deductibilă din DSU.

 - Valoarea bunurilor mobile deținute nu trebuie să depășească 10.000 de euro. La această valoare se pot adăuga alte 5.000 de euro pentru fiecare membru al familiei, până la maximum 20.000 de euro. Se mai poate mări cu încă 5.000 de euro, până la 25.000 de euro, dacă în familie există o persoană cu handicap sever.

Chiar și în absența cerințelor descrise mai sus, atunci REM poate fi solicitat ca o prelungire a Naspi și Dis Coll de către cei care au un ISEE (Indicatore della situazione economica equivalente) mai mic de 30 de mii de euro și au terminat de primit șomaj între 1 iulie 2020 și 28 februarie 2021. În acest caz, este necesar ca solicitantul să nu dețină o pensie sau un contract de muncă sau de colaborare la data intrării în vigoare a decretului.

Vezi și: Italia. Bonusuri pentru badante și muncitori sezonieri de până la 1.000 euro. Lista regiunilor și condițiile

După verificări, în cazul neîndeplinirii cerințelor și a declarării de informații false, subvenția va fi revocată imediat și va fi prevăzută restituirea de către beneficiar a sumelor primite la care se vor adăuga penalități.

Pentru a primi REM, cetățenii care îndeplinesc cerințele vor trebui să depună o cerere la INPS. Solicitantul trebuie să dețină un DSU valid la momentul depunerii cererii. Cererea trebuie depusă exclusiv online, începând de astăzi, 7 aprilie, până pe 30 aprilie,  prin următoarele canale:

- site-ul web INPS (www.inps.it), prin autentificare cu un PIN (vă rugăm să rețineți că INPS nu mai emite PIN-uri noi de la 1 octombrie 2020),

- SPID, cardul de servicii naționale și cartea de identitate electronică;institutele de patronaj menționate în legea din 30 martie 2001, nr. 152.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel