Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ÎPS Teodosie, slujbă ținută la Suceava, fără mască şi fără distanțare: A uitat și de lingurița de împărtășanie (video)
WhatsApp
Arhiepiscopul Teodosie, ÎPS Teodosie, a oficiat, ieri seara, o slujbă la o mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghițeni, Dorna-Arini.   
slujba_teodosie_suveava

La evenimentul religios au luat parte zeci de persoane, care nu au respectat nicio măsură de protecție. Nimeni nu a purtat mască, iar de distanțarea fizică nu s-a mai ţinut cont.

În video-ul postat pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului se vede cum oamenii se înghesuie să ajungă lângă altar, ca să poată  săruta icoanele și mâna preotului. Niciunul dintre participanții la slujba de aseară nu a purtat mască de protecțe, deși slujba a avut loc în interiorul bisericii, iar masca era obligatorie. Liturghia a avut loc la o mănăstire din Suceava şi a fost oficiată de Părintele Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

 

A împărtășit mai multe persoane cu aceeași linguriță

 

Reamintim că, în luna mai, arhiepiscopul Teodosie şi alţi doi preoţi erau acuzaţi de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce au împărtășit mai multe persoane cu aceeași linguriță. În urma cercetărilor efectuate, Parchetul Curţii de Apel a dispus, pe data de 14 mai, clasarea unei plângeri penale împotriva arhiereului tomitan şi a altor preoţi, acuzaţi de zădărnicirea combaterii bolilor, în contextul săvârşirii tainei împărtăşaniei cu o singură linguriţă şi din acelaşi potir, pentru mai mulţi credincioşi

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel