Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ÎPS Teodosie, despre înmormântarea pacienților COVID: „Omul trebuie respectat și după moarte” 
WhatsApp
„Nu știu ce minte a pus bazele unei măsuri lipsite de orice logică și orice altă deducție”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului legat de practicile decise de autorități în legătură cu înmormântarea pacienților COVID.
ips_teodosie_arhiepiscop

ÎPS Teodosie a vorbit, marți seara, despre protocolul de înmormântare în cazul pacienților decedați de COVID-19, criticând modul în care se realizează înmormântarea acestora, o practică dezonorantă. „În sfârșit s-au gândit să propună această scrisoare ca să ne redobândim demnitatea și onoarea. Am fost dezonorați prin aceste practici. Omul trebuie respectat și după moarte.(…) Nu știu ce minte a pus bazele unei măsuri lipsite de orice logică și orice altă deducție”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, marți, la Antena 3.

Secretarul de stat Raed Arafat a spus că regulile de înmormântare a persoanelor decedate de Covid vor fi relaxate, astfel încât înmormântările să se facă în conformitate cu ritualurile creștine. „Toată lumea este de acord, inclusiv INSP, că trebuie modificată regula înmormântării, să devină mai permisivă, ca lumea să poată să facă ritualul cum cer obiceiurile, respectând unele reguli”, a declarat Raed Arafat.


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel