Ion Iliescu, INCIDENT la vot: Membrii secției S-AU ÎNTORS DIN DRUM cu urna mobilă. Protestatarul Marian Ceaușescu - „Se mai văd urmele de SÂNGE?“
Autor: Nicoleta Nicolau pe 24 noi 2019, 15:43 | Alegerile Prezidentiale

Protestatarul Marian Ceaușescu i-a însoțit pe membrii secției de votare de la Liceul „Jean Monnet" din Capitală casă la Ion Iliescu, unde acesta a cerut să votze cu urna mobilă.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a votat și pentru al doilea tur la prezidențiale cu urna mobilă. La fel ca în primul tur, și de această dată demnitarul a solicitat urna mobilă de la Liceul „Jean Monnet" din Capitală.

Membrii secției de votare s-au deplasat la domiciliul fostului președinte, cu urna mobilă. În fața casei fostului șef al statului s-a prezentat însă și protestatarul Marian Ceaușescu. Acesta i-a însoțit pe reprezentanții secției de votare și pe jurnaliști până la casa fostului președinte. „Uite-l pe Ceaușescu“, a remarcat, la un moment dat, cineva din grupul care se îndrepta spre casa lui Iliescu. 

La un moment dat, grupul se oprește din drum și se întorc înapoi în secția de votare pentru că au uitat ceva. Este vorba despre buletinul de vot, câci ambii soți Iliescu au solicitat urna mobilă.

Marian Ceaușescu a declarat că vrea să îl întrebe pe Ilescu un singur lucru: „Când a votat, se mai văd urmele de sânge celor din 89 și 90 pe mână? asta am să îl întreb“, a afirmat Ceaușescu, după cum se aude pe filmare.

 

Te-ar putea interesa și ....
Alegerile Prezidentiale Vezi toate articolele
Crossuri parteneri