Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis a promulgat legea Kurzarbeit: 500.000 de români îşi pot păstra locurile de muncă
WhatsApp
500.000 de români îşi pot păstra locurile de muncă, a anunţat vineri Coaliţia pentru Dezvoltarea României. Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care prevede posibilitatea reducerii timpului de lucru pe durata pandemiei cu până la 80%. 

Potrivit legii, în perioada stării de urgenţă sau de alertă, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă, de alertă sau asediu, companiile aflate în dificultate pot reduce programul de lucru, iar angajații primesc cu 25% mai puțini bani. Angajatorii trebuie să obțină acordul scris al reprezentantului salariaților pentru această reducere de program și, implicit, de venituri.

Actul normativ a fost adoptat la începutul lunii martie de Parlament. În raportul Comisiei de muncă se preciza că este necesară extinderea măsurii de reducere a activităţii de la 50% până la cel mult 80%, deoarece s-a constatat că în perioada stării de alertă sau de urgenţă activităţile entităţilor economice au fost reduse cu mai mult de 50%.

Concret, angajatorii aflați în situații excepționale pot reduce durata de muncă cu până la 80%, iar Guvernul subvenționează 75% din diferența dintre salariul normal și cel pentru program de muncă redus. Nu va fi acoperit de către stat tot salariul angajatului, ci până la valoarea salariului mediu brut pe economie.

Pe perioada de aplicare a programului „kurzarbeit” sunt interzise angajarea de personal pentru prestarea unor activități identice ori similare cu cele prestate de către salariații al căror timp de muncă a fost redus, informează Digi24.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel