Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Un român fără bilet a făcut scandal monstru în tren. După ce l-au verificat, polițiștii l-au săltat imediat
WhatsApp
Un român a fost reținut în Germania, după ce a fost prins fără bilet într-un tren care venea din Olanda. Când l-au căutat în baza de date, oamenii legii au descoperit ca românul era deja dat în urmărire. 

Incidentul s-a petrecut miercuri seară, atunci când controlorul unui tren a raportat la poliție un călător recalcitrant care circula fără bilet de la Zevenaar (Olanda) la Emmerich (Germania).

În gara din Emmercih, pasagerul a fost luat în primire de poliția federală. 

În momentul în care l-au verificat pe românul în vârstă de 44 de ani, nu mică le-a fost mirarea să constate că acesta avea emise pe numele său două mandate de arestare pentru furt.

Românul ar fi trebuit să plătească o amendă de 1.370 de euro sau să execute o pedeapsă cu închisoare de 137 de zile, informează Poliția din Sankt Augustin.

Românul a fost arestat și dus la Inspectoratul de Poliție Federală din Kleve pentru formalități. Pentru că nu a putut să-și achite amenda, joi dimineață a fost închis în penitenciarul din Kleve, potrivit sursei citate.

Doi români din Germania s-au dat drept polițiști și au jefuit o bătrână

 

O persoană în vârstă a fost victima unei înșelăciuni, duminică, în Eppingen. Bătrâna a fost sunată în jurul orei 20.00 de un bărbat necunoscut care s-a dat drept polițist. 

Bărbatul a făcut-o pe bătrâna de 83 de ani să creadă că niște infractorii vor să-i ia banii și bijuteriile. Cu toate acestea, ea ar putea să își ducă obiectele de valoare la poliție pentru a le păstra în siguranță. Apelantul a convins-o pe femeie să predea peste 1.000 de euro și cardul ei bancar unui colector care s-a identificat cu o parolă stabilită.

Luni după-amiază, bătrâna a primit un alt apel de la o persoana necunoscută care i-a cerut să meargă la sucursala sa bancară și să retragă bani. Între timp, partea vătămată a devenit suspicioasă, motiv pentru care a sunat la poliție. Apoi, așa cum s-a înțeles cu persoana necunoscută la telefon, bătrâna a mers la sucursala sa bancară, ai cărei angajați fuseseră deja informați de polițiștii federali, relatează nokzeit.de.

Un angajat al băncii a observat un bărbat suspect care a încercat, fără succes, să retragă bani de la un bancomat. Angajatul băncii a adus-o pe bătrână în siguranță în interiorul băncii, iar poliția a reușit să îi aresteze doi suspecți. Este vorba despre doi tineri români: unul de 21 de ani și unul de 24 de ani. La cererea procuraturii din Heilbronn, aceștia au fost aduși în fața unui magistrat. Pe numele ambilor au fost emise și puse în aplicare mandate de arestare. Tinerii români au fost trimiși în instituții corecționale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel