Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Un român a dat de gol în fața polițiștilor un asiatic ce se dădea drept conațional de-al său
WhatsApp
Un „fals“ român, originar de fapt Tadjikistan, a fost deconspirat de un jurnalist român în timpul unui control de rutină în Germania. Adevăratul român a observat că așa-zisul său conațional nu vorbea limba română.

Polițiștii de la serviciul de trafic din districtul Rhein-Sieg în colaborare cu agenții de la biroul vamal principal Köln, au efectuat o acțiunea privind combaterea muncii la negru, joi, 17 septembrie 2020. În diverse puncte de control din localitățile Troisdorf, Niederkassel și Hennef, au fost opriți și patru șoferi care nu aveau permis de conducere. Unul dintre cei patru bărbați opriți, curier pe un Mercedes Sprinter, le-a prezentat polițiștilor acte de identitate românești.

Ghinionul său a  fost că, în  timpul controlului, șoferul respectiv a intrat în vorbă chiar cu un jurnalist român, prezent și el la punctul de control. Curierul,deși se prezentase a fi român, nu vorbea deloc limba română, ci limba rusă. Astfel, jurnalistul român i-a atenționat de  îndată pe polițiști. Agenții au făcut verificări suplimentare și constatat astfel că șoferul a prezentat acte de identitate false și l-au identificat apoi ca fiind un tânăr din Tadjikistan, în vârstă de 28 de ani, care se afla de mult timp în Germania în baza actelor false.

Falsul român a fost pus sub urmărire penală pentru conducere fără permis, fals în documente și uz de fals, se arată într-un comunicat al poliției germane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel