Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Doi șoferi români de TIR au băgat 9 pompieri în carantină, după ce au fost salvați dintr-un accident cumplit
WhatsApp
Doi șoferi români de TIR au fost grav răniți în seara de vineri spre sâmbătă, în apropiere unei parcări de pe A4, în Germania. Pompierii care au intervenit și i-au salvat sunt acum în izolare și așteaptă rezultatele testelor de coronavirus, după ce au aflat că cei doi români erau pozitivi.

Nouă pompieri din detașamentul de voluntari din Wildsdruff sunt în carantină, după ce au intervenit la un accident rutier în care victime au fost șoferi români, colegi de echipaj, care au coronavirus. Camionul lor încărcat cu 20 de tone de banane s-a răsturnat și ei au fost grav răniți în cabină.

Camionul articulat înmatriculat în Bihor a derapat sâmbătă seara în jurul orei 0.25 pe autostrada A4, între Wilsdruff și zona de serviciu „Dresdner Tor”, a lovit barele de protecție din mijloc și din dreapta și apoi s-a răsturnat. Pompierii i-au eliberat pe cei doi români din cabina TIR-ului implicat în accident. Ambii au ajuns la o clinică cu răni grave. Acolo, medicii au descoperit în urma testelor că ambii români au coronavirus.

„La aproximativ 45 de minute după ce cei doi bărbați au fost salvați, am primit informațiile de la centrul de control că aveau Coronavirus. Misiunea s-a încheiat imediat pentru nouă pompieri. Au fost imediat puși în carantină“, a declarat Falk Arnhold directorul serviciului municipal al Brigăzii de Pompieri Voluntari Wilsdruff, pentru cotidianul Bild. 

Cei nouă pompieri  vor rămâne izolați cel puțin până luni, când vor primi rezultatele testelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel