Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Găluște cu prune. Rețeta tradițională care ne aduce aminte de bucătăria bunicii
WhatsApp
Dacă ai avut o copilărie frumoasă, cu siguranță te-a întâmpinat și pe tine bunica, măcar o dată, cu găluște cu prune. Iată că a venit momentul să-i răsfeți și tu pe cei dragi cu această delicatesă.  
Găluște cu prune - Rețeta tradițională care ne aduce aminte de bucătăria bunicii

Găluște cu prune este o rețetă ușor de reținut și simplă de pus în aplicare. Iată rețeta tradițională.

Ingrediente

 

- 300 grame făină superioară 000

- 800 g cartofi

- 10-20 de prune, în funcție de dimensiunea lor

- 2 ouă întregi

- 1 linguriță de sare fină

- zahăr pudră vanilat

- scorțișoară măcinată

Pentru pezmetul rumen ai nevoie de:

- 250 grame pesmet

- 100 g zahăr tos

- 100 g unt

Găluște cu prune. Mod de preparare

 

Se fierb cartofii în coajă. Când sunt gata, se scurg de apă și se lasă la răcorit timp de 10 minute. Cartofii fierți se decojesc cât încă sunt calzi și apoi sunt zdrobiți cu o furculiță sau dați pe răzătoare.

În bolul în care ai zdrobit cartofii se pun cele 2 ouă întregi, puțină sare și 200 de grame de făină. Se frământă compoziția cu mâna, iar dacă aluatul este lipicios, se adaugă treptat mai multă făină. În general, aluatul de găluște cu prune este moale și ușor de modelat.

Se iau bucăți din compoziție, se aplatizează în palmă sub formă de discuri și se așază prunele în mijlocul lor. Se ridică ridică marginile aluatului peste prune și se fac bilele. După modelarea găluștelor cu prune, se așează pe prosop de bucătărie înfăinat.

Se pune apă la fiert intr-o oală mare (5-6 litri), în care se toarnă 2 lingurițe de sare. Apa sărată este necesară pentru a evita gustul fad al găluștelor. Când apa dă în clocot, se pun primele găluște în ea. Deși inițial biluțele se vor duce la fund acestea se vor ridica singure la suprafață. Totuși, pentru a nu se lipi, le poți aduce la suprafață cu ajutorul unei palete. Găluștele nu trebuie să stea înghesuite în oală, fiindcă se pot deforma sau turti. 

Aceste găluște cu prune se fierb la foc mic timp de 10-15 minute din momentul în care apa începe să fiarbă.

Cum pregătim pezmetul

 

Într-o tigaie încăpătoare, antiaderentă, se topește untul. Se toarnă repede pesmetul în untul topit și se amestecă bine cu o spatulă. Focul se ține la mediu spre mic, astfel încât pesmetul să se prăjească încet și sigur, fără a se arde. La final, se adaugă zahărul tos apoi se ia tigaia de pe foc și se amestecă bine cu spatula. Pesmetul va continua să sfârâie în tigaie, iar zahărul se va carameliza pe alocuri.

După ce au fiert găluștele, acestea se "pescuiesc" din oală, să scurg de apă și se pun direct în tigaia cu pesmet rumenit. Se tăvălesc bine de tot prin pezmet pentru a fi acoperite uniform, apo se scot pe un platou întins.

Se pudrează cu zahăr tos, scorțișoară măcinată și se servesc cât sunt calde.

Poftă bună! 

Dacă ți-a plăcut această rețetă de galuște cu prune, cu siguranță îți va plăcea și cea de Ardei umpluți de post.

Galuste-cu-prune-reteta-traditionala-care-ne-aduce-aminte-de-bucataria-bunicii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Lifestyle Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel