Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța recomandă a 3-a doză de vaccin pentru persoanele de peste 65 de ani, concomitent cu cel antigripal
WhatsApp
Înalta Autoritate Sanitară franceză (HAS) a recomandat marţi cea de-a treia doză de rapel a vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 65 de ani precum şi pentru persoanele aflate în categoria de risc de a suferi forme grave ale bolii, precum şi vaccinarea concomitentă cu un ser anti-COVID de tip mARN şi cu vaccinul antigripal, transmite AFP.
Foto ILUSTRATIV

"După analiza datelor disponibile, HAS a propus o doză de rapel cu un vaccin mARN (Pfizer sau Moderna) pentru persoanele în vârstă de cel puţin 65 de ani, precum şi pentru persoanele care prezintă comorbidităţi care cresc riscul unor forme grave de COVID-19", a anunţat HAS într-un comunicat.

Ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a anunţat luni seară următoarea campanie de vaccinare cu rapel pentru această categorie de persoane, precizând că aşteaptă însă confirmarea din partea HAS.

Pentru HAS, "prioritatea pentru săptămânile ce urmează este creşterea acoperirii vaccinale, în special la categoria de vârstă de peste 80 de ani" pentru care acoperirea vaccinală ce a fost deja atinsă, de 79,9%, este considerată insuficientă.

HAS a propus "simplificarea parcursului vaccinal" al persoanelor din categoriile vizate prin "administrarea concomitentă a vaccinului antigripal şi a celui împotriva COVID-19" începând de la sfârşitul lunii octombrie.

De asemenea, HAS a recomandat o doză de rapel cu un vaccin mARN şi pentru persoanele inoculate cu vaccinul monodoză Janssen, precizând că acest rapel ar trebui administrat după patru săptămâni de la prima inoculare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel