Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța: Români prinși după o acțiune de aproape 2 ore a polițiștilor: Puseseră ochii pe mai multe mașini
WhatsApp
Polițiștii din Guéret, Franța, au făcut patru arestări marți, 11 august, în zona industrială. Plasați în arestul poliției, românii  sunt suspectați că au intrat în spațiul centrului de operare Creuse al distribuitorului de energie electrică Enedis, pentru a fura combustibil. 

Ieri, polițiștii au avut o intervenția care a durat aproape 2 ore la centrul de operare Enedis de Guéret, în zona industrială. Câteva patrule s-au deplasat la fața locului cu suficientă discreție pentru a-i putea prinde în flagrant pe români.

Un prim individ, care avea rolul dea ține de șase, a fost arestat imediat. Ceilalți suspecți au încercat să fugă și să se ascundă, dar nu au putut ajunge la vehicul cu bidoanele de combustibil furat. La finalul a aproape o oră și 50 de minute, patru persoane au fost arestate. Suspecții sunt domiciliați în regiunea Paris.

Cei patru au intrat în acest șantier industrial pentru a fura combustibil, întrucât o flotă mare de vehicule de intervenție Enedis este parcată pe rue de Vernet. Mașinile de intervenție trebuiau să asigure buna funcționare a rețelelor de energie electrică din Paris. Astfel că polițiștii au reușit să preîntâmpine o posibilă pana de curent, la care lucrătorii Enedis nu ar fi avut cum să ajungă fără mașini.

Cei patru bărbați au fost plasați în arest, informează Le Populaire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel