Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
FRANȚA: Tânăr român, mort într-un tragic accident rutier. Gigi avea doar 28 de ani
WhatsApp
Gigi Chindriș, un tânăr român de doar 28 de ani, originar din localitatea Săliştea de Sus, judeţul Maramureş, a murit sâmbătă, într-un teribil accident în Franţa. El era în mașină cu alți doi tineri români.

Un tânăr român de 28 de ani, Gigi Chindriș, a murit într-un teribil accident petrecut în nord-vestul Franței, lângă orașul Thouars din regiunea Poitou-Charentes. Tânărul, originar din județul Maramureș, era stabilit în apropierea localității unde s-a petrecut tragedia.

Nenorocirea s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică (5-6 octombrie), în jurul orei locale 2.00, atunci când autoturismul în care se aflau trei români cu vârste de 20, 28 și 35 de ani rula în direcția Thouars-Parthenay, pe RD 938. În dreptul localităţii Lageon, roțile s-au izbit de acostament, moment în care șoferul a pierdut controlul direcției, mașina s-a lovit de un copac și s-a răsturnat. Un martor a declarat că mașina avea viteză foarte mare de deplasare, potrivit lanouvellerepublique.fr

Gigi Chindriș, care se afla pe scaunul din dreapta şoferului, a murit loc. Ceilalți doi români au fost transportați la urgența spitalului Nord Deux-Sèvres. Şoferul maşinii a fost un tânăr român de 20 de ani, care în urma analizelor a reieșit că nu era nici băut, nici sub influența substanțelor psihoactive. După ce a fost externat din spital alături de celălalt tânăr de 35 de ani, el a fost reţinut de poliţişti duminică. Ieri a fost însă pus în libertate, deși este încă cercetat pentru omor din culpă. Se pare că tânărul nu deținea permis de conducere.

Gigi Chindriș plecase în urmă cu cinci ani în Franţa pentru un trai mai bun. A fost lucrător sezonier în diferite domenii, iar momentan era angajat la o măcelărie.

„Nu ştiu exact cum s-a produs accidentul. Ştiu numai că cel care conducea nu avea carnet şi nici asigurare la maşină, el era pasager. Din câte am înţeles, va merge în Franţa fratele lui mai mare. Nu ştiu cum vor face. Era un băiat muncitor. Sunt o familie de ţărani muncitori ce cresc animale şi muncesc pământul cu multă sudoare. Puţini se mai găsesc ca ei”, spune Ileana, verişoara tânărului.

Trupul neînsufleţit al tânărului Gigi Chindriș urmează să fie repatriat pentru a fi înmormântat în oraşul natal.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel