Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța: Inundații fără precedent. Mii de case fără curent electric, cel puțin trei morți
WhatsApp
Cel puţin trei persoane au murit şi mii de case au rămas fără curent electric din cauza inundaţiilor care au lovit începând de vineri sud-vestul Franţei, în timp ce luni în sudul ţării sunt aşteptate vânturi puternice, potrivit cotidianului Le Figaro.

Trupul unui bărbat de 40 de ani a fost descoperit sâmbătă seara în mașina sa în Landes. Acesta dispăruse în noaptea de vineri în sectorul Tartas.

"Jandarmii l-au găsit datorită urmelor de frânare de pe drum și din pantă", a anunţat poliţia din Dax.

Ajutați de pompieri și voluntari din regiune, locuitorii au început duminică să scoată noroiul și să arunce obiectele deteriorate din casele. Peste 100 de municipalități din departament au fost afectate de inundații, în jur de 50 de drumuri au fost blocate duminică și mulți locuitori au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.

Fenomene extreme, vieți pierdute

 

Pe lângă inundații, vânturile puternice au făcut ravagii în multe departamente, din Normandia până în Corsica. Vineri dimineața în Pirinei-Atlantici: un bărbat, în vârstă de 70 de ani, a murit după ce maşina în care see afla a fost lovită de un copac căzut pe șoseaua în Ilharre. În aceeași zi, alte cinci persoane au fost rănite în acelaşi mod în Lot-et-Garona, Landes și Pyrénées-Atlantiques. Acest ultim departament se afla sub alertă cod roşu de inundații de vineri.

Ca urmare a vânturilor puternice, aproape 3.400 de locuințe erau încă fără electricitate duminică seară în sud-vestul ţării și în Normandia, potrivit Enedis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel