Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Piersic: Bucurați-vă că mai pot să vorbesc
WhatsApp
 Florin Piersic a declarat, miercuri, la Iași, unde este invitat special al Festivalului Serile Filmului Românesc, că nu îi plac cei care se plâng de faptul că vorbește mult. „Instrumentul actorului e cuvântul, bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine”, a spus actorul.

Actorul Florin Piersic este invitatul special al celei de-a zecea ediţii a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR). El va primi miercuri seara titlul de cetaţean de onoare al Iaşului, dar şi premiul Institutului Cultural Român, acordat de cinci ani invitatului special al SFR.

Ediția din acest an a festivalului îi este dedicată lui Florin Piersic. Şase dintre filmele în care apare actorul vor fi proiectate în aceste zile la Iaşi.

„Sincer să vă spun, aici am aflat, chiar acum 24 de ore, că acest festival de film e dedicat unui actor pe care îl plac aşa, cât de cât, dar nu în totalitate, ca alţii care mi-au spus: ştiţi, îl iubim pe Florin Piersic. Ce să le spun? Aveţi gusturi bune, dar nu sunt chiar de acord cu dumneavoastră. (...) Nu-mi place că de fiecare dată când vrea să spună ceva, cel care îl intervievează sau cel care îl provoacă spune. Mie mi se pare o poveste tristă chestia asta. Cum adică? În loc să vă bucuraţi şi să ştiţi că instrumentul actorului e cuvântul, bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine, despre colegii mei", le-a spus jurnaliştilor Florin Piersic.

Actorul a povestit că a locuit în trecut în Iași şi că are mulţi prieteni în capitala Moldovei.

„Am mulţi prieteni în Iaşi. Gândiţi-vă ce senzaţie am la vârsta asta eu, care până la vârsta de 5 ani am locuit pe strada Rece, la numărul 10, vis-a-vis de Bolta Rece", a mai spus Florin Piersic.

Filmul „Paraşutiştii” va fi proiectat miercuri seară în Piaţa Unirii din Iaşi, în deschiderea festivalului. Tot atunci, Florin Piersic va primi şi titlul de cetaţean de onoare al oraşului, relatează Mediafax. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Cultura si Traditii Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel