Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fiul lui Sile Cămătaru, prins de polițiști după o urmărire cu focuri de armă pe străzile capitalei
WhatsApp
Fiul lui Sile Cămătaru, căutat din octombrie de poliţişti, după ce ar fi înjunghiat un tânăr în faţa unui club din Timişoara, a fost prins după o urmărire cu focuri de armă. Bărbatul a fost dus la audieri.

Un echipaj de Poliție din București a observat, duminică seara, o mașină cu numere de înmatriculare străine și a încercat să o oprească. Șoferul a refuzat însă și și-a continuat drumul.

Polițiștii au urmărit mașina, apoi șoferul a abandonat-o și a fugit. În urmărirea bărbatului, unul dintre polițiști a tras foc în plan vertical. Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Secției 19 Poliție.

Polițiștii spun că bărbatul de 32 de ani nu are permis de conducere.

Acum, acesta se află la sediul Secției 5 Poliție Timișoara pentru audieri și urmează să fie reținut pentru lovire sau alte violențe.

Surse din rândul, anchetatorilor spun că bărbatul este fiul lui Sile Cămătaru, Albert Balint.

La jumătatea lunii octombrie, un tânăr de 30 de ani a fost înjunghiat în faţa unui club din Timişoara, iar potrivit unor surse, agresorul este fiul lui Sile Cămătaru. Tânărul care a fost rănit în urma unui conflict spontan a mers singur la spital şi după ce a primit îngrijiri medicale a ajuns la Poliţie, unde a depus plângere.

Aceleași surse locale spun că tânărul de 30 de ani, băut, a încercat să intre în localul administrat de iubita lui Sile Cămătaru, moment în care mai multe persoane au încercat să îl împiedice. Tânărul ar fi luat-o în brațe pe iubita lui Sile Cămătaru și ar fi căzut la pământ amândoi, iar tânărul ar fi lovit-o. Scos din club, a intervenit fiul lui Sile Cămătaru, care l-ar fi înjunghiat pe tânăr în piept, după care a dispărut.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel