Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
EXCLUSIV. Interviu cu un jandarm român din Afganistan. Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: „Atentate zi de zi, pericol, o luptă continuă”
WhatsApp
Căpitanul Florin Gabriel Dăscălescu, în vârstă de 37 de ani, a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru StiriDiaspora.ro despre experiențele din baza Kabul, din Afganistan.

Afganistan, un loc în care te aștepți la orice. Înainte să pleci în această zonă de război, știi că este periculos. Ştii că aici moartea nu te alege, că pericolul te pândește la tot pasul. Că poți avea experiențe triste, dar și momente care te fac să zâmbești și să spui cu mândrie: „Sunt român!".

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu este unul dintre cei 23 de jandarmi români care au participat la ultima misiune NATO de consiliere a forţelor de ordine publică şi securitate afgane. S-a întors acasă cu medalia NATO non-Article 5, fiind evaluat cu calificativul excepţional, oferită de general-maior Robert L. Marion, adjunctul comandantului CSTC-A: Combined Security Transition Command - Afghanistan. A fost comandantul echipei de securitate Guardian Angel a adviser-ilor din Jandarmeria Română și spune că a fost în teatrul de operații pentru a-și face datoria și s-a întors cu o experiență pentru o viață.

(w670) 

Jandarmul spune că mereu s-a mândrit că este român mai ales că a dat lecții de profesionalism românesc celorlalți.

Fiecare ieșire din bază a fost pentru cpt. Florin Gabriel Dăscălescu o adevărată provocare, în care pericolul putea să apără de oriunde și în care s-a izbit de cruda realitate a vieții afganilor de rând. Fiecare misiune a fost atent pregătită înainte, în care chiar și cel mai mic detaliu l-a pus bine la punct, deoarece în Afganistan, cel mai important lucru este ca după o misiune de câteva ore, cu toții să se întoarcă cu bine la bază.

Despre toate pericolele, despre viața din Afganistan și despre misiunea jandarmilor români din teatrul de operații puteți afla în interviul de mai jos.

StiriDiaspora.ro: Ce se întâmplă în acest moment în Afganistan? Câți jandarmi români avem în acest moment în Afganistan? Sunt și femei?

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: Cam ce se vede pe la TV: atentate zi de zi, pericol, o luptă continuă. Este o încercare a noastră de a educa, de a consilia structuri din Ministerul de Interne. Noi fiind din MAI, facem consiliere pentru Ministerul de Interne din Afganistan. E o încercare a NATO de a educa și de a pregăti instituțiile statului Afganistan să facă față provocărilor. Adică de a lăsa cu timpul puterea pe mâinile lor. În momentul de față îi învățăm. Noi pe partea noastră, dar face și MApN pe partea lor. Noi am fost acolo un contingent de 23 de jandarmi. Au plecat acasă 15, au rămas în continuare 8. Femei nu au fost acum, dar în contingentul din perioada august 2018 - februarie 2019 a fost și o femeie.

(w670) 

StiriDiaspora.ro: Sunt atacuri în fiecare zi? Sau e doar o percepție? Ați avut atacuri directe?

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: Sunt sporadice, sunt și zile liniștite. Sunt fel și fel de atacuri, de la cele simple - IED pe marginea unui drum și poți să-l iei cu mașina sau vine cu motocicleta pe lângă tine și îl pune că are magnet, la cele mai complexe. Oamenii din Afganistan nu au nicio treabă dacă îți zâmbesc și în secunda doi să te împuște. Ei sunt crescuți cu războiul. Însă, sunt foarte mulți oameni de bună credință în Kabul. Cei care au intenții rele sunt foarte puțini. Oamenii au creat tot felul de grupuri pentru a se alerta și preveni unii pe alții.

StiriDiaspora.ro: Cum a fost contactul cu Afganistanul în primele zile petrecute acolo?

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: Mie mi-a plăcut pentru că eu abia așteptam să ajung acolo. M-am uitat înainte la filme despre Afganistan și cum sunt descrise zonele și situațiile de acolo. Exact așa am găsit: foarte mult praf, aer înecăcios, irespirabil, miros urât pentru că n-au sistem de canalizare acolo, iar toate fecalele pe care le strâng le dau foc, ard și intră în atmosferă, iar particulele respective urmează circuitul natural, de aici apar tot felul de toxiinfecții alimentare pentru că se depun pe haine, pe mâncare. Noi când am ajuns acolo am luat contact cu diferiți microbi, cu diferite bacterii, organismul nu era învățat și în primele două - trei săptămâni toți eram cu febră, diaree, răceală. Cam acesta a fost primul contact cu Afganistanul.

(w670) 

StiriDiaspora.ro: Îţi schimbă perspectiva traiul acolo?

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: Eu am știut la ce mă duc. Perspectiva nu mi-a schimbat-o pentru că am știut la ce să mă aștept când mă duc acolo. Eu am ținut legătura cu băiatul care a fost pe aceeași funcție înaintea mea și timp de 6 luni mi-a povestit tot. Am știut exact ce se întâmplă acolo, mi-am făcut o imagine de aproape 100%. Nu am avut surprize. Însă... este o sărăcie lucie acolo.

StiriDiaspora.ro: Cum îți petreceai timpul liber?

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: La noi în bază unde eram cantonați erau foarte multe competiții militare tocmai în scopul de a destresa și de a uni colectivul și oamenii, să aducă diverse nații împreună și să discute, să socializeze, să mai facă și altceva în afară de misiune, misiune. Să mai uite un pic de pericolul în care sunt. De la cele mai simple: de șah, de table, de tenis de masă, de alergare - 1000 m, 2000 m, 6000 m, mai erau marșuri pentru veterani, caritabile.

În genul acesta a fost și marșul danez în care a trebuit să alerg 30 de kilometri fără oprire cu 20 de kilograme. Era o condiție: să alergi 30 km cu cel puțin 15 kg pe tine și mie mi-au ieșit 20 kg. Am făcut în 4 ore și 14 minute. Noi am luat premiul pentru cea mai unită echipă, am alergat toți împreună cu steaguri. A fost foarte frumos. Când îți mai ocupi timpul cu o chestie de genul acesta te destresezi și se mai leagă relații.

(w670) 

StiriDiaspora.ro: Povestește o zi din Afganistan...

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: O zi cu misiune începea la ora 05.00, încercai să mănânci ce aveai prin cameră pe acolo, o cafea pe care ai luat-o seara sau pe care ai pregătit-o din timp. Încercam să mănânc repede ceva și să beau o cafea, mergeam să mă echipez repede pentru misiune ca să facem apoi instructajul cu tot ce înseamnă pregătirea misiunii, trasee, cât timp stai acolo, unde te duci, cu cine te duci, când te întorci... După aceea, undeva la prima oră a dimineții consilierii să-și înceapă activitatea. Noi aveam un obiectiv unde ne desfășuram activitatea de consiliere, undeva la 25 km distanță și ne lua aproximativ o oră. Foarte mare trafic și stai bară la bară. Cu „mastodonții" ăia ai mei (n.r. - MaxxPro MRAP), patru la număr, plecam prin traficul acela îngrozitor cu ele. Sunt cu un grad mai mare de protecție, dar ai și o vizibilitate mai mare și ești în centru atenției.

Ajungeam la bază în jurul amiezii, obosit, extenuat, flămând. Misiunea necesită o concentrare extraordinar de mare. Dacă nu distribui atenția tuturor lucrurilor care te înconjoară riști să pui în pericol siguranța convoiului. Este un consum foarte mare de calorii de dimineață până când reușești să mănânci un sandvich după-amiază că pierzi masa de prânz. Mănânci mâncare rece, bei o cafea rece și nu știi ce să faci mai repede pentru că a doua zi o iei de la capăt. În cazul în care nu te lasă să ieși a doua zi, te gândești ce să faci fiind blocat în baza militară: un antrenament la sală, o tragere, traininguri pe diverse domenii, participare la competiții sportive.

În funcție de pericolele existente aveam sau nu oportunitatea organizării misiunii. Apoi treceam la planificare - aveam în atenție disponibilul de resurse umane, de resurse materiale pentru a organiza misiunea. Trebuia să mă ocup și de coordonare, coordonarea cu celelalte structuri care au interes și mergeau acolo, cu ceilalți doritori de a participa la aceeași activitate la care urma să participăm și noi. După care executarea misiunii. Consilierii erau foarte detașați de activitatea noastră de combat. Trebuia să le dau de grijă să aibă cască, vesta antiglonț, dog tag, ochelari, mănuși de protecție, armament, unde își lasă arma mare, cum să țină arma mică. Consilierii sunt tot jandarmi români pe diverse linii: comunicații, financiar, etc. Ei merg și instruiesc afganii pe aceleași linii de muncă și le transmit diverse proceduri și diferite moduri de lucru. Practic implementăm niște moduri de lucru în cadrul instituțiilor afgane.

(w670) 

StiriDiaspora.ro: Cum e văzută Jandarmeria Română pe plan internaţional?

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: Datorită seriozității și datorită profesionalismului de care am dat dovadă acolo am fost foarte bine văzuți și ca români, dar și ca jandarmi, ca armă. Au văzut toți ceilalți cu care am lucrat că suntem foarte bine pregătiți și noi, ca structură de securitate, am dat dovadă prin faptul că nu am avut niciun incident sau eveniment neplăcut până acum. E un lucru destul de important. Am fost foarte bine priviți. Prin natura relațiilor de serviciu am fost prin multe baze și am avut relații foarte bune cu toți militarii cu care am intrat în contact din toate bazele NATO.

StiriDiaspora.ro: Mulți spun că românii ar da și șpagă să prindă o misiune în Afganistan, în timp ce americanii vor să plece acasă. Întrebarea firească este: merită să mergeți acolo?

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: E o prostie totală. Cum să dai șpagă dacă mă duc voluntar să particip la două săptămâni de examene care sunt dificile. Am început cu teste pe probe fizice, pe tragere, interviu pe subiecte de specialitate, interviu în engleză, am continuat cu scris pe subiecte de specialitate, scris pe engleză. Dacă treci aceste teste ajungi în săptămâna probelor psihologice și medicale. După câte probe și examen am dat mi se pare o prostie să vină unul sau altul să spună că dai șpagă ca să poți pleca. Nu există așa ceva la MAI. Toată lumea conștientizează pericolul din Afganistan și nu mai sunt chiar așa de mulți doritori. Condițiile și pericolul sunt de așa natură încât nu ai cum să dai șpagă să pleci! Este o tâmpenie născocită de cineva care nu cunoaște sistemul.

StiriDiaspora.ro: Majoritatea cred că România participă la un război care nu este al nostru. Vă simțiți ca participând la un război care nu e al nostru?

Cpt. Florin Gabriel Dăscălescu: Este o obligație a noastră să participăm cu forțe în cadrul operațiunilor NATO. Nu am participat la un război. Noi am participat la un cadru de reconstrucție a instituțiilor de stat în Afganistan prin consilierea unor structuri de poliție afgană. Cu toate că eu am făcut securitate și am avut contact cu partea mai negativă a lucrurilor, nu am dus vreo luptă efectivă. Nu participăm la un război. Acolo nu e chiar război. Război înseamnă două tabere, un conflict, dar în Afganistan nu e efectiv război, e terorism. Toate acestea sunt acțiuni teroriste pentru scopul lor de a influența politicul. Sunt zone în care au loc acțiuni teroriste.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Interviuri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel