Elveția: Româncă desfigurată de soțul gelos. I-a sfâșiat fața din cauza unui zvon
Autor: Nicoleta Nicolau pe 20 ian 2020, 22:07 | Internațional

O româncă de 40 de ani a fost desfigurată de soțul gelos. Bărbatul a orbit de furie când a auzit de la câțiva amici că au văzut-o pe soția lui când se săruta cu bărbatul în casa căruia femeia lucra.

Mario este românul menținut în arest încă din luna aprilie a anului trecut, după ce și-a desfigurat soția cu un cuțit, tâindu-i fața chiar într-o stație de autobuz. El așteaptă zilele acestea rezultatul anchetei deschise împotriva sa de către Parchetul din Geneva pentru tentativă de omor.

Povestea începe în preajma Paștelui de anul trecut, când bărbatul, după o întâlnire cu câțiva amici, se întâlnește cu soția sa chiar într-o stație de autobuz, în timp ce femeia venea spre casă de la locul de muncă. Acesta îi reproșează că a auzit că l-a sărutat pe un bărbat din cartier în apartamentul acestuia și că sunt persoane care i-au spus că au văzut-o. Desigur, femeia a negat și a spus că doar a făcut curat în acea locuință, nimic mai mult. 

Dar furia bărbatului, dublată de gelozie și mânat de cantitatea de alcool pe care tocmai o consumase, își iese din minți și scoate cuțitul pe care îl avea ascuns în palmă, lovindu-și soția și tăindu-i fața de față cu o mulțime de oameni, chiar într-o stație din Place des Augustins din Geneva. Femeia rămâne pe loc, într-o baltă de sânge. Ajunge de urgență la spital, iar medicii de acolo anunță poliția, femeia fiind nevoită să spună ce s-a petrecut între ea și soțul ei. 

Martorul misteros, de negăsit

 

Autoritățile au mers după bărbat și l-au arestat. Așa au aflat că acesta are și antecedente, fiind condamnat în România la 10 ani de închisoare pentru un omor, ispășind doar 7 ani din toată perioada. Acum îl caută și pe acel misterios martor care i-ar fi spus lucrurile acestea bărbatului, alimentându-i furia. Numai că martorul misterios este de negăsit.

Audiată, și fiica celor doi afirmă că bărbatul are un comportament violent și că își mai lovește soția din când în când.

Totuși, ceva s-a întâmplat și, atât soția, cât și fiica lor și-au retras plângerile împotriva bărbatului, adăugând că l-au iertat și că vor să fie lăsați să încerce să trăiască preum o familie. Însă, deși femeile și-au retars plângerile, infracțiunea de lovire și tentativă de omor încă există, astfel că bărabtul a rămas închis, așteptând ca în zilele următoare să își afle pedeapsa.

În orice caz, avocatul inculpatului asigură că românul nu a încercat să-și ucidă soția. El arată că, „dacă aceasta ar fi fost intenția sa, ea nu ar mai fi fost astăzi în viață. Dosarul său penal din România arată o istorie grea de violență, inclusiv o condamnare pentru omor. Astfel, dacă clientul meu ar fi vrut să-și ucidă soția, ar fi făcut-o altfel și nu și-ar fi ratat obiectivul. Acest lucru nu schimbă faptul că a desfigurat-ope mama copiilor săi și trebuie acum pedepsit pentru asta”, a arătat avocatul bărbatului, citat de presa din Elveția.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri