Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi români au fost găsiți carbonizați. Cei doi au băut și nu au simțit când au luat foc
WhatsApp
Doi bărbați, dintr-o comună din județul Bacău, au fost găsiți carbonizați, miercuri dimineață, într-o casă distrusă de flăcări.

Potrivit autorităților, un scurtcircuit ar fi declanșat incendiul, iar polițiștii au demarat deja o anchetă pentru a identifica împrejurările în care au murit cei doi. Alarma a fost dată de un vecin care a sunat la numărul de urgență 112, când a observat că locuința vecinilor este cuprinsă de flăcări, potrivit ȘtirileProtv.

Intervenţia a fost una dificilă și s-a încheiat după patru ore. Din primele cercetări, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric. Totodată, proprietarul, în vârstă de 63 de ani, și un prieten au fost găsiți fără viață, printre dărâmături.

“În interior s-au găsit din nefericire trupurile carbonizate a doi bărbați de 63 și 64 de ani. În urmă cercetărilor s-a constatat că cel mai probabil incendiul s-a produs în urma unui scurtcircuit electric”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, maiorul Andrei Grecu.

Polițiștii au deschis și ei un dosar penal de cercetare pentru moarte suspectă, relatează Agerpres.

"Incendiul este lichidat, a ars o anexă pe circa 10 metri pătraţi. În urma incendiului au rezultat două victime carbonizate, bărbaţi de 63 şi 64 ani", a adăugat maiorul.


Incendiu violent în România, în miez de noapte

 

Cu o zi în urmă a avut loc un incendiu violent și la un mall din Târgu Mureș. Zeci de pompieri s-au luptat să stingă focul şi au declarat că misiunea a fost extrem de dificilă, deoarece focul a fost întreţinut de cantităţile mari de marfă din depozite, potrivit Agerpres.

Potrivit autorităților, focul a pornit în interiorul unui depozit de alimente şi alte bunuri şi a fost afectată o suprafaţă de 300 de metri pătraţi. Aproximativ 100 de pompieri şi 12 autospeciale au intervenit pentru a stinge flăcările. Pompierii au găsit în interiorul depozitului şi o mulţime de materiale combustibile, alcool, dar şi butelii cu gaz.

Pericolul a fost mare deoarece lângă centru se află și un depozit de materiale chimice şi un depozit de papetărie. Misiunea a fost şi mai dificilă din cauza fumului dens, iar pompierii au intervenit doar cu aparate de respirat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel