Decizie CCR în cazul lui Teodor Meleşcanu: A fost ales nelegal în funcţia de preşedinte al Senatului
Autor: Andreea Cosma pe 22 ian 2020, 13:07 | Politică

Sursa foto: captură Antena 3

Curtea Constituţională a apreciat că alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului a fost neconstituţională.

Judecătorii Curții Constituționale au decis, miercuri, Teodor Meleșcanu a fost ales nelegal în funcția de președinte al Senatului, potrivit unor surse ale instituției. Judecătorii Curții au amânat în mai multe rânduri această sesizare.

Sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr.36 din 10 septembrie 2019 pentru alegerea președintelui Senatului a fost formulată de 33 de senatori, membrii ai grupului parlamentar al Partidului Alianței Liberalilor și Democraților, ai grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, ai grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum și de senatori neafiliați.

CCR a avut în discuție sesizarea de neconstituționalitate privind alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului și pe 27 noiembrie, însă dezbaterea pe acest subiect a fost amânată pentru 11 decembrie, fiind și de această dată amânată pentru 22 ianuarie, potrivit Mediafax.

Teodor Meleșcanu a fost ales pe 10 septembrie, la propunerea PSD, președinte al Senatului.

Ca urmare a alegerii lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului, cu susținerea PSD, fostul ministru de Externe a fost exclus din ALDE.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Politică Vezi toate articolele
Crossuri parteneri