Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dan Barna şi Dacian Cioloş: "Premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR-PLUS"
WhatsApp
Vicepremierul Dan Barna anunţă că formaţiunea USR-PLUS şi retrage sprijinul pentru premierul liberal Florin Cîţu după ce l-a demis pe Vlad Voiculescu din funcţia de Ministru al Sănătăţii.

Din acest moment premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR PLUS, a anunţat miercuri Dan Barna, copreşedinte al Alianţei.

El a precizat că decizia de demitere a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, "aruncă coaliţia într-o criză majoră".

Vicepremierul Dan Barna a solicitat, miercuri, o întrunire de urgenţă a coaliţiei de guvernare pentru a discuta despre retragerea încrederii faţă de premierul Florin Cîţu.

"Cerem o întrunire de urgenţă a coaliţiei pentru a avea un dialog responsabil cu Ludovic Orban şi Kelemen Hunor, pentru a discuta retragerea încrederii premierului Cîţu", a declarat Barna, la Palatul Parlamentului. 

Înainte de declaraţia sa publică, Birourile Naționale ale USR și PLUS, reunite, au decis în ședința de urgență de miercuri, că demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este o decizie unilaterală și imatură a premierului Florin Cîțu care pune sub semnul întrebării „capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliție funcțional”.

 

USR-PLUS retrage sprijinul pentru premierul Florin Cîţu

 

„A luat o decizie în mod unilateral, ceea ce este împotriva spiritului în care am format această Coaliție de guvernare. De la bun început am decis să lucrăm în echipă pentru a reforma România și până azi așa au fost luate deciziile comune. Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru”, transmite USR PLUS.

Conform Alianței, încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început un proces de reforme pentru realizarea cărora s-a angajat întreaga coaliție, inclusiv domnul Cîțu, atunci când a primit invitația de a-și asuma rolul pe care încă îl deține: „Amintim între acestea: transparența actului de guvernare, demararea procesului de depolitizare în sănătate, aducerea de profesioniști la casele de asigurări de sănătate și demararea procedurilor necesare construirii de spitale noi”.

„În al doilea rând, anunțul privind preluare a interimatului de la Sănătate este făcut fără consultarea USR PLUS. Și aceasta este o dovadă de lipsă de responsabilitate politică într-un moment foarte greu pentru țară. Florin Cîțu l-a demis unilateral pe Vlad Voiculescu fără nicio evaluare, făcând jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare pe care l-am agreat și votat împreună. Alianța USR PLUS își dorește să rămână într-o coaliție de guvernare care își asumă reforme, nu una în care doar le aprobă dar nu le și face. Cerem de urgență o ședință a Coaliției pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîțu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel