Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cum te pensionezi în Italia: Tot ce trebuie să știi pentru a beneficia de pensie în această țară
WhatsApp
Pensie Italia. Cum te pensionezi în Italia. Pentru a beneficia de pensie în această țară, este necesar să îndepliniţi condiţiile legale de pensionare şi să depuneţi cererea de pensionare la instituţia competentă din Statul de domiciliu la momentul pensionării. 

De exemplu, dacă la momentul respectiv, veţi avea domiciliul stabilit în Italia, va fi necesar să depuneţi cererea de pensionare, alături de documentele care atestă vechimea dvs. în muncă (carte de muncă, adeverinţă de vechime, etc.) la biroul teritorial al Institutul Naţional de Protecţie Socială (I.N.P.S.).

În schimb, dacă la momentul pensionării, veţi locui în România, va fi necesar să vă adresaţi Casei Judeţene de Pensii Publice competente. În Italia, cererea de pensionare poate fi depusă astfel:
• online - pe site-ul www.inps.it, unde este necesar să vă înregistraţi şi să vă creaţi un cont;
• sunând la numerele de telefon: 803164 (apelabil gratuit de la un telefon fix), 06164164 (apelabil de la un telefon mobil);
• cu sprijinul unei instituţii de asistenţă denumită „patronato”, recunoscută prin Lege şi care acordă gratuit asistenţă lucrătorilor.

Dacă perioada în care aţi fost asigurat în Italia, nu este suficient de lungă pentru a putea beneficia de pensie în acest stat, vor fi luate în calcul toate perioadele de asigurare realizate în alte state membre ale UE, deci şi în România.

În scopul totalizării perioadelor de asigurare realizate în cele două sisteme de pensii (Italia şi România), INPS va purta corespondenţă în mod direct cu Casa Judeţeană de Pensii competentă teritorial din România, prin intermediul formularelor europene de legătură, în vederea certificării reciproce a perioadelor de asigurare.

Subliniem că, valoarea pensiei va fi stabilită în raport cu stagiul dvs. de cotizare la sistemul de asigurări sociale al respectivului stat membru. Aceasta va corespunde perioadelor de asigurare realizate.

Pentru a putea beneficia de pensia pentru limită de vârstă este necesar să fi îndeplinit vârsta de pensionare şi să fi lucrat cel puţin 20 de ani (stagiu minim de cotizare) și să fi împlinit vârsta de 67 de ani.

În anul 2020, pensia anticipată este recunoscută lucrătorilor cu un stagiu minim de cotizare de 42 de ani şi 10 luni (în cazul bărbaţilor) şi 41 de ani şi 10 luni (în cazul femeilor).

Persoanele care, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2021, au cel puțin de 62 de ani și un stagiu cotizare de cel puțin 38 de ani se pot pensiona anticipat (”cota 100”).

Pe parcursul anului 2020, se pot pensiona anticipat femeile care îndeplineau până la 31.12.2019 următoarele condiții: stagiu de cotizare de cel puțin 35 de ani și vârsta: 58 de ani/lucrătoare salariate sau 59 de ani /lucrătoare autonome - ”opzione donna”).

Atenţie! Vă sfătuim să verificaţi situaţia privind contribuţiile dvs. de asigurări sociale fie online, înregistrându-vă pe site-ul INPS fie adresându-vă INPS sau unei instituţii de asistenţă denumită „patronato”, pentru a evita eventuale surprize neplăcute.

Pensii Italia: se recomandă verificarea contribuțiilor sociale

 

Asiguraţi-vă că sunteţi înregistrat la INPS şi că v-au fost plătite contribuţiile de asigurări sociale!

În eventualitatea în care aţi descoperit că angajatorul dvs. a omis să vă plătească contribuţiile de asigurări sociale, vă sfătuim să prezentaţi, în cel mai scurt timp posibil, o plângere la INPS. Potrivit legislaţiei în vigoare, contribuţiile de asigurări sociale pot fi recuperate retroactiv pentru o perioadă de maxim 5 ani, ce se calculează de la momentul depunerii la INPS a plângerii menţionate mai sus.

Încetarea contractului de muncă din motive de invaliditate

Pensia de incapacitate (pensione di inabilita) se acordă salariaţilor şi lucrătorilor autonomi care suferă de o infirmitate fizică sau mentală. Aceasta se acordă în următoarele condiţii: infirmitate fizică sau mentală, certificată de un medic INPS, care cauzează imposibilitatea absolută şi permanentă de desfăşurare a oricărei munci; un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani, dintre care cel puţin 3 ani să fie realizaţi în ultimii 5 ani anteriori pensionării.

Sursa: Ghidul lucrătorului român în Italia, eliberat de Ministerul Muncii. Descarcă de aici DOCUMENTUL COMPLET.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel