Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cozi interminabile pe tot continentul european. Ambuteiajele s-au întins pe zeci de kilometri
WhatsApp
Pentru milioane de europeni, august este luna concediilor, iar asta se vede cel mai bine în trafic. Primul weekend a adus cozi interminabile pe autostrăzile de pe tot continentul.

În Croaţia, Austria sau Franţa, coloanele de maşini s-au întins pe zeci de kilometri.

Ambuteiajele sunt deja o tradiţie a lunii august. E însă de mirare că sunt neschimbate chiar şi în toiul pandemiei. Cozi interminabile de maşini au fost filmate la intrarea în capitala Croaţiei, Zagreb. Un pic mai departe, la frontiera cu Slovenia şoferii au stat pe loc şi 3 ore.

Freamăt mare a fost ceva vreme şi în portul oraşului Split. Coloanele de zeci de maşini au așteptat îmbarcarea pe feriboturi. Cu gândul la vacanţă, pasagerii nu par foarte deranjaţi.

 

În Croația sunt aproape 780.000 de turiști

 

În prezent, în Croația sunt aproape 780.000 de turiști. Cea mai mare pondere o au germanii - 200 de mii.

Şi autostrăzile care leagă nordul de sudul Franţei au fost sufocate de maşini. În general, în Hexagon, în primul weekend din august e „un du-te-vino” pe ambele sensuri de mers, cu cei care pleacă sau se întorc din concediu.

Şase departamente din sudul Franței au fost plasate sub alertă portocalie de caniculă şi, potrivit meteorologilor, temperaturile vor rămâne ridicate până la sfârşitul săptămânii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel