Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cortina de Fier, varianta COVID: Ultimele ore în care românii pot intra în Austria
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că începând de joi, 16 iulie, ora 00.00, vor fi suspendate cursele aeriene regulate directe din România spre Austria.

"În continuarea informaţiilor transmise cu privire la circulaţia cetăţenilor români în Republica Austria, MAE precizează că, potrivit informaţiilor oficiale comunicate de către autorităţile austriece, începând cu data de 16 iulie a.c., ora 00,00, vor fi suspendate cursele aeriene regulate directe din mai multe state, printre care se numără şi România. Noile reglementări sunt valabile până la data de 31 iulie 2020", informează MAE într-un comunicat transmis marţi.

Așadar, mai puțin de jumătate de zi mai au la dispoziție românii care trebuie să ajungă pe calea aerului în Austria. Cei care au achiziționat deja biletele de avion pentru o dată ulterioară intrării în vigoare a acestei restricții trebuie să știe că zborurile  pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare sau pot fi rambursate, precizează Tarom. Modificările se pot face în 12 luni de la data emiterii biletelor.

„Menționăm faptul că de la aceste restricții sunt exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele considerate în interesul Republicii Austriece, precum şi cele care transportă mărfuri (curse cargo), bolnavii, cetăţeni austrieci repatriaţi, personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură și zborurile de repatriere (chartere speciale)”, mai precizează compania, relatează Mediafax.

(n.r. Cortina de fier este o sintagmă des folosită pentru a desemna linia de demarcație, în Europa, între Europa Occidentală și Europa Răsăriteană, în perioada Războiului Rece)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel