Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus. Şoferii de camioane, la control. Ministrul Transporturilor: "Trebuie să ştim ce fac în perioada dintre curse"
WhatsApp
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, precizează că şoferii de camioane nu intră în carantină 14 zile, ci au la dispoziţie trei posibilităţi unde să meargă în intervalul dintre curse, astfel încă autorităţile să ştie ce fac în perioada respectivă.
Foto ILUSTRATIV

"În cazul şoferilor care conduc camioane cu capacitatea maximă mai mare de 2,4 tone, am venit prin precizările din articolul patru din Ordonanţa militară 4 să spunem cum protejam familiile acestor şoferi, ce se întâmplă în perioada dintre curse. Şoferul nu intră în carantină 14 zile. Între cele două curse pot fi trei ore, 30 de ore, 2 zile, maximum 14 zile. În acel interval de timp, el are opţiunea să meargă acasă la familie sau la un spaţiu locativ disponibil care îi aparţine, să meargă într-un spaţiu asigurat de angajator sau să opteze pentru spaţii puse la dispoziţie de autorităţi. În această perioadă dintre curse noi trebuie să ştim ce face acel şofer şi am venit cu cele trei posibilităţi", a explicat Bode la Antena 3.

Conform Art. 4 din Ordonanţa militară nr 4, publicată în Monitorul Oficial, la intrarea în ţară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalităţi de protecţie împotriva răspândirii COVID-19: a) carantinarea în spaţii puse la dispoziţie de către angajator; b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se gospodăresc, sau singuri, în alt spaţiu locativ disponibil; c) carantinarea la cerere, în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile administraţiei publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.

Opţiunea pentru una dintre modalităţile prevăzute la alin. (1) se materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declaraţii pe propria răspundere prin care îşi asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.

Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel