Coronavirus Caraş-Severin. Numărul românilor în autoizolare ajunge la 24. S-au întors recent din Italia
Autor: Andreea Cosma pe 26 feb 2020, 17:48 | Sanatate

Foto ILUSTRATIV

Numărul persoanelor care se află în autoizolare, la domiciliu, după ce s-au întors din diferite zone din Italia, la nivelul judeţului Caraş-Severin, a ajuns în prezent la 24.

"Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin monitorizează un număr de 24 de persoane, din tot judeţul, care se află în autoizolare la domiciliu, după ce au sosit în aceste zile din diferite zone ale Italiei. Marţi, în 25 februarie 2020, au fost puse sub observaţie şapte persoane, care s-au adăugat primelor şase, intrate iniţial, iar astăzi (miercuri - n.r.) celelalte. Menţionăm că persoanele despre care vorbim provin din arii ale statului italian neafectate de coronavirus", a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin, Daniel Botgros.În cazul în care cei de peste graniţă, care sosesc acasă, s-au aflat într-una din cele 11 localităţi în care există mai multe persoane infectate cu COVID-19, aceştia vor fi plasaţi în carantină, în spaţiile amenajate în judeţul Caraş-Severin special pentru acest lucru, a precizat Daniel Botgros. 

Te-ar putea interesa și ....
Sanatate Vezi toate articolele
Crossuri parteneri