Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria, lovitură pentru România. 231 de asistente românce și bulgare, angajate la începutul săptămânii
WhatsApp
Autorităţile austriece au primit luni la Viena 231 de asistente originare din România şi Bulgaria pentru a preveni o penurie de mână de lucru care ar putea surveni din cauza restricţiilor de circulaţie în interiorul Uniunii Europene, relatează AFP, citată de Mediafax. 

Sectorul de asistenţă pentru persoanele în vârstă din Austria depinde foarte mult de lucrătorii din Europa Centrală obişnuiţi să facă naveta pentru a acorda asistenţă la domiciliu persoanelor în vârstă.

Asistenţii care au sosit luni, în mare parte femei, au fost plasaţi în izolare preventivă în hoteluri. Cazarea, la fel ca şi transportul cu avionul, este asigurată de provincia Austria Inferioară (est) unde vor fi apoi repartizaţi timp de patru până la şase săptămâni, potrivit unui oficial local.


În Austri 33.000 de persoane au nevoie de asistenţă medicală permanentă.

Citeşte şi: Adriana, lăudată în Austria, după ce a rămas alături de bătrânii pe care-i îngrijește: "Ne simţim în siguranţă. Suntem o echipă"

Dar închiderile frontierelor împiedică venirea prin rotaţie a îngrijitorilor şi există riscul să pună în pericol întregul sistem de asistenţă la domiciliu, personalul slovac lucrând, în general, 15 zile în Austria înainte de a reveni acasă timp de două săptămâni. O parte din acest personal a preferat de asemenea să rămână în ţara de origine.

Asistenţii la domiciliu români, al căror serviciu în Austria durează o lună, nu mai pot tranzita ca de obicei Ungaria.

Autorităţile din Austria Inferioară au declarat că este încă prea devreme pentru a şti dacă va fi necesară crearea unui pod aerian durabil cu aceste ţări.

Îngrijitorii fac parte, la fel ca lucrătorii sezonieri, din categoriile identificate de UE care exercită profesii ''critice'' în lupta împotriva pandemiei de coronavirus şi care trebuie să poată continua să circule liber.

Comisia Europeană a cerut luni celor 27 de membri ai blocului comunitar să ''pună în aplicare proceduri simple şi rapide pentru a garanta trecerea uşoară'' a acestor lucrători.

Austria a creat, de asemenea, săptămâna trecută, un sistem provizoriu de asistenţă pentru vârstnici dintr-un contingent de 14.600 de tineri, relatează Mediafax. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel