Coronavirus. Cum poţi să îţi recuperezi banii pentru călătoriile planificate în zonele carantinate
Autor: StiriDiaspora Team pe 2 mar 2020, 13:53 | Internațional

Turiştii care vor să renunţe la o deplasare în zone care nu se află în carantină din cauza coronavirusului, chiar dacă sunt în Italia, trebuie să respecte prevederile contractuale, a declarat luni preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK), Dragoş Anastasiu.

"Au existat tot felul de interpretări şi de turişti care s-au dus la agenţiile de turism şi au zis: 'Eu am concediu planificat în Sicilia, în august. Vreau banii înapoi pentru că este coronavirus' sau 'Am concediu planificat în Sovata, vreau banii înapoi pentru că este coronavirus'. Au existat şi astfel de solicitări. Atunci, care este mesajul pe care trebuie să îl transmitem din punct de vedere contractual şi juridic? Există o directivă europeană, o prevedere care spune aşa: 'În cazul în care există evenimente de tip forţă majoră, adică lucruri imprevizibile, turiştii se pot retrage şi îşi primesc banii înapoi, fără alte despăgubiri'. Asta înseamnă că dacă cineva avea planificată o deplasare într-o zonă carantinată, la Wuhan, sau în oraşele din Italia care sunt carantinate, atunci îşi poate primi banii înapoi. Orice altceva este supus prevederilor contractuale existente", a menţionat preşedintele AHK.

Citeşte şi: Un medic renumit avertizează: "Virusul gripal este mult mai dăunător decât coronavirus"

Potrivit acestuia, dacă locul respectiv intră în carantină, atunci se aplică "prevederile contractuale care se trag din directive europene şi care spun că, în cazuri de genul acesta, clienţii îşi primesc banii înapoi fără alte despăgubiri".

"Este un fel de caz de forţă majoră. Dar, pentru asta, înseamnă că localitatea respectivă intră în carantină. Dacă o localitate dintr-o ţară intră în carantină, nu este nicio problemă pentru turişti să se ducă în alte localităţi din aceeaşi ţară. (...) Este greu să te lupţi cu emoţiile, cu oameni care spun că şi-au planificat concediul în Italia, de exemplu, şi nu mai vor să plece în Italia, deşi în Italia avem de-a face cu cinci oraşe care sunt carantinate şi atât. Dar este Italia. Sudul Italiei este mult mai departe de zona carantinată decât este Germania sau Austria, dar nu mai mergem în Italia. Toate lucrurile astea se bazează, din păcate, nu pe raţiune, ci pe emoţie", a adăugat Dragoş Anastasiu. 

Te-ar putea interesa și ....
Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri