Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Compania Pfizer începe testarea vaccinului contra Covid-19 pe copii cu vârste de peste 12 ani
WhatsApp
Compania farmaceutică Pfizer plănuiește să înceapă testarea vaccinului contra Covid-19 pe copii cu vârste începând de la 12 ani, iar părinții și-au exprimat deja dorința să își înscrie copiii.  

Astfel, va fi primul studiu clinic pentru un vaccin contra Covid-19 din Statele Unite care va include copii. Testarea va începe săptămâna viitoare pe copii cu vârste între 16 și 17 ani, iar ulterior se va trece la grupa de vârstă 12-15 ani, a declarat dr. Robert Frenck, directorul Centrului de Cercetare a Vaccinurilor din spitalul de copii din Cincinnati.

„Credem cu tărie că un vaccin pentru adolescenți și copii va fi esențial pentru controlarea Covid-19. Este important să ne amintim că deși rata deceselor la copii este mai mică decât la adulți, nu este zero”, a spus Frenck. Copiii pot dezvolta forme grave de Covid-19, care pot duce și la deces. De asemenea, pot să fie contagioși și reprezintă un pericol pentru părinți, bunici sau alți adulți cu care intră în contact, conform CNN.

Pfizer, una dintre cele patru companii care au avansat în testarea unui vaccin pentru Covid-19, a anunțat că aproximativ 38.000 de persoane au participat până în prezent la studiu, iar 31.000 dintre aceștia au primit deja a doua doză. De asemenea, 90 de persoane au răspuns anunțului privind înscrierea adolescenților în studiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel