Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cine a fost Sfântul Ilie, aducătorul de ploi. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
WhatsApp
În fiecare an, în ziua de 20 iulie creştinii ortodocşi prăznuiesc marea sărbătoare a Sfântulului Prooroc Ilie.  

Sfântul Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor şi aducător de ploi, de asemenea poate arunca grindină sau provoca fulgere şi tunete. Tot el alungă canicula şi seceta de pe ogoare şi răcoreşte pământul.

Slavitul Ilie avea puterea dumnezeiasca de a “inchide si a deschide cerurile”. In acest sens, Ilie prin rugaciune "inchide cerul” trei ani si sase luni, foamea si seceta provocand dezastre in intreaga tara, dupa care cheama poporul si pe rege pe Muntele Carmel. De asemenea, cheama la o provocare pe toti preotii zeului Baal, pe Muntele Carmel pregateste doua altare si le spune sa aduca jertfa: cei peste 800 de preoti sa aduca jertfa zeului lor, iar el urmand sa aduca jertfa adevaratului Dumnezeu. Din cer coboara o “para de foc” peste jertfa pregatita de Ilie, spre uimirea, stupoare si ingrijorarea preotilor prezenti care se pregateau sa fuga, dar nu au reusit pentru ca au fost ucisi.

Cunoscut în credinţa ortodoxă ca fiind un Sfânt drept, corect, bun la suflet, acesta a fost ispitit de diavol pentru a-şi ucide părinţii. Căindu-se, Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu puterea de a lupta împotriva lor. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile şi, dăruindu-i un car tras de cai albi, l-a făcut puternic şi biruitor în faţa acestora.

Când tună şi fulgeră, Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon şi Sfântul îi vine de hac. Tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care trăsura sa aleargă.

Tradiţia spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână şi dintr-un picior, potrivit AlephNews.

Ce se mănâncă de Sfântul Ilie

 

De Sfântul Ilie, tradiţia relatează că se mănâncă primele roade ale verii, nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu pune în primejdie recoltele.

De Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarţi fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate.

Iată câteva dintre superstiţiile care dăinuie de Sfântul Ilie:

- purtarea ramurilor de salcie, pentru a-i feri pe oameni de trăznete;

- în ziua de Sfântul Ilie, oamenii nu lucrează, pentru a nu-l mânia pe acesta şi a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină şi prăpăd asupra recoltelor;

- oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere;

- vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece;

oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu, ştiute fiind puterile nemarginite ale Crucii Sfinte în lupta cu diavolul;

- dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă;

- plantele medicinale, de leac, au puteri mai mari dacă sunt culese în această zi;

- fetele tinere, nemăritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.

- de ziua Sfântului Ilie se organizează bâlciuri şi târguri, în diferite părţi ale ţării.

- în această zi sfântă, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pentru pace sufletească, pentru ajutor. Este un moment al rugăciunii şi al întoarcerii către Dumnezeu şi credinţa poporului creştin ortodox.

Sfântul Ilie. Peste o sută de mii de români îşi sărbătoresc azi onomastica

 

Peste 142.000 de români îşi sărbătoresc onomastica marţi, 20 iulie, de Sfântul Ilie, conform datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Este vorba despre 142.087 de persoane - 104.844 de sex masculin şi 37.243 de sex feminin.

În ce priveşte prenumele masculine, situaţia este următoarea:

- Eliade - 247;
- Elias - 4.386;
- Elie - 36;
- Elis - 838;
- Ilia - 372;
- Ilie - 93.366;
- Iliev - 3;
- Ilieş - 86;
- Iliuş - 15;
- Iliuţă - 3.451;
- Lică - 2.044.

Persoanele de sex feminin care îl au ca patron spiritual pe Sfântul Ilie poartă numele:

- Eliana - 1.173;
- Elis - 549;
- Ilia - 151;
- Iliana - 3.457;
- Ilinca - 23.627;
- Ilincuţa/Ilincuta - 88;
- Iliuţa - 391;
- Lia - 6.174;
- Lica - 1.633. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Traditii Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel