Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cetăţenii Regatului Unit care revin în ţară trebuie să stea 10 zile în carantină
WhatsApp
Regatul Unit a anunţat miercuri noi măsuri pentru a reduce deplasările, persoanele care doresc să iasă din ţară trebuind să completeze un formular în care explică motivul călătoriei, transmit Reuters şi dpa.

De asemenea, cetăţenii Regatului Unit ce revin în ţară din 22 de state incluse pe ''lista roşie'' vor trebui să stea în izolare în hoteluri speciale timp de 10 zile înainte de a merge la domiciliu. Celorlalţi călători ce provin din cele 22 de ţări le va fi refuzată intrarea pe teritoriul Regatului Unit.

Premierul Boris Johnson a declarat în faţa parlamentarilor că în respectivele 22 de ţări - printre care Portugalia, Africa de Sud şi state din America de Sud - au fost semnalate noi tulpini ale coronavirusului.

Johnson a adăugat că ''găzduirea furnizată de guvern'', precum hoteluri, va fi utilizată pentru carantina oamenilor, ceea ce sugerează că persoanele vizate de această măsură nu vor trebui să-şi achite cazarea din propriile buzunare.

Şeful executivului britanic a precizat că planurile ''graduale şi etapizate'' privind ieşirea Angliei din carantină vor fi publicate în săptămâna care începe în 22 februarie.

Planul iniţial de redeschidere a şcolilor în februarie a fost amânat până în 8 martie.

La rândul său, ministrul de interne Priti Patel a explicat că ''este evident că încă există prea mulţi oameni care vin şi ies din ţară, în fiecare zi''.

''Vom introduce o nouă cerinţă, aceea că oamenii care doresc să călătorească trebuie să completeze întâi o declaraţie privind motivul pentru care trebuie să facă deplasarea'', a spus Patel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel