Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Camion, încărcat cu peste 21 de tone de deșeuri, trimise de Macedonia, oprit la intrare în România
WhatsApp
Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Teleorman au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, mai multe nereguli privind transportul a 21 de tone de deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în țara noastră. Acestea au fost returnate societății expeditoare.
Ansamblu rutier, încărcat cu peste 21 de tone de deșeuri, oprit la intrare în România

În ziua de 26.10.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean macedonean, în vârstă de 32 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 21.800 de kilograme deșeuri materiale neferoase.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, oamenii legii au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Teleorman. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în mijlocul de transport se aflau deșeuri din plastic amestecate cu deșeuri din materiale neferoase. Toate erau încărcate din Macedonia și aveau ca destinație o societate comercială din țara noastră.

Autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste deșeuri, întrucât pe timpul transferului este interzisă amestecarea lor, dar și pentru neconcordanțele privind deșeurile menționate în documentele de transfer și cele identificate fizic în mijlocul de transport.

 

Cinci tiruri pline cu gunoi, adus ilegal, din Italia au ajuns în România. Polițiștii au întocmit dosar penal

 

Polițiștii timișeni, alături de inspectorii de la Garda de Mediu, au intervenit, marți, la Lugoj. Oamenii legii au oprit 5 șoferi de tir să descarce peste 110 tone gunoi pe o proprietate închiriată de o firmă din Bihor. Gunoiul a fost adus ilegal din Italia, spun oamenii legii.

Un lugojean care locuiește în zonă a observat, marți, cele 5 tiruri, pe o platformă betonată. Omul i-a văzut pe șoferi că au început să descarce și și-a dat seama că autotrenurile sunt încărcate cu gunoi. A sunat imediat la Poliția Locală, iar oamenii legii i-au anunțat pe polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Spre locul indicat s-au deplasat cei de la IPJ Timiș, însoțiți de un procuror, dar și de reprezentanți ai Comisariatului Județean de Mediu Timiș, scrie  tion.ro.

„În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că platforma ar fi deținută de către o societate comercială, care la data de 01.10.2021 ar fi încheiat un contract de închiriere cu o altă societate comercială, cu sediul în municipiul Oradea, județul Bihor. De asemenea, cele 5 autotrenuri conduse de șoferi de naționalități poloneze și ucrainene ar fi intrat în România din Italia, încărcate cu deșeuri mixte și ar fi avut ca destinație pentru descărcare imobilul din Lugoj, situat pe strada Herendeștiului. Cantitatea de 111.580 kg de deșeuri și cele 5 semiremorci au fost indisponibilizate, deșeurile urmând a fi returnate exportatorului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Oamenii legii au întocmit acum un dosar penal pentru „eliminarea deșeurilor care au făcut obiectul transferului, în spații neautorizate sau prin constituirea de depozite ilegale”, dar și pentru „exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel