Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexit. Data limită până la care românii vor putea trimite PACHETE fără taxe suplimentare
WhatsApp
Mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România până în anul 2021, anunță una dintre cele mai mari firme de curierat internațional din România. Asta chiar dacă Regatul Unit va fi începând din 1 februarie, în mod oficial, în afara Uniunii Europene (UE). 

În perioada următoare, Marea Britanie şi UE vor negocia detaliile tranziţiei comerciale, care se va aplica începând cu 1 ianuarie 2021.

'O consecinţă importantă este aceea că mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România, fără declaraţii vamale sau controale suplimentare. Noi vom menţine operaţiunile obişnuite cu Marea Britanie, astfel încât tranziţia post-Brexit să fie cât mai lină şi mai lipsită de dificultăţi.

Experienţa în livrări internaţionale a echipei noastre ne face să fim încrezători că vom fi pregătiţi pentru provocările care vor urma', precizează Karla Codrea, CEO România a unei mari firme de curierat, care a participat recent, la Berlin, la Reuniunea Managementului companiei.

Marea Britanie este a treia cea mai importantă destinaţie a livrărilor internaţionale, după Germania şi Italia, deţinând o pondere de 12,63% din volumul expediţiilor, arată datele companiei de curierat. 'Odată cu finalizarea negocierilor tehnice, este de aşteptat ca pentru mărfurile şi bunurile care vor circula între Marea Britanie şi Uniunea Europeană să fie nevoie de informaţii, documente, taxe şi impozite suplimentare.

Acest lucru se va întâmpla însă cel mai devreme la 1 ianuarie 2021, după negocieri care se anunţă 'dificile'. O eventuală decizie privind prelungirea perioadei de tranziţie va fi comunicată de Comitetul UE-UK cel mai târziu în 30 iunie 2020', se menţionează în comunicatul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Tu stii ce drepturi ai? Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel