Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Băut și fără permis, un bucureștean a lovit 12 mașini într-o parcare din Brașov
WhatsApp
Un bucureștean în vârstă de 31 de ani a condus băut și posibil drogat, fără a avea permis, iar pe o stradă din Brașov a lovit 12 mașini parcate. Polițiștii nu au putut să îl testeze cu etilotestul, bărbatul fiind dus a spital pentru recoltarea probelor biologice și a fost deschis un dosar penal.

Bărbatul în vârstă de 31 ani, din București, a condus mașina, miercuri seara, pe strada Nucului din Brașov și, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, acroșând 12 autoturisme parcate.

În urma accidentului, nu s-au înregistrat victime.

„Conducătorul auto nu a putut fi testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței de substanțe psihoactive în organism. Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice”, a spus comisarul Alina Maria Ivan, de la Poliția Brașov.

În acest caz a fost deschis un dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Cercetările se fac conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel