Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Asistenta româncă, sursa unui focar de coronavirus într-un spital întreg: „Va răspunde pentru asta“
WhatsApp
Focar de COVID-19 la Spitalul CFR din Timișoara din cauza unei asistente care nu a crezut în existența noului coronavirus. Declarația îi aparține chiar medicului Virgil Musta. Patru pacienți și două asistente au fost infectate cu acest virus la spital.    
Foto ILUSTRATIV

Conducerea unității medicale face deja o anchetă în acest caz. Mai mult, ancheta epidemiologică a celor de la Direcția de Sănătate Publică este în continuare deschisă, astfel că numărul infectărilor poate fi mai mare până la finalizarea acesteia.

„Din păcate, este regretabilă această atitudine și nu numai că nu crede și a participat la o serie de activități fără a purta mască, deci nu a respectat regulile pe care noi le recomandăm populației, dar nici în spital nu a vrut să respecte aceste reguli, venind cu febră. Până când a fost depistată că are febră și tușește, ea a contaminat cadre medicale din spital și chiar și bolnavi, astfel că avem mai multe cazuri contaminate de către această persoană. Probabil că va răspunde pentru asta, pentru că este inadmisibil să se întâmple acest lucru tocmai cu personalul care ar trebui să aibă grijă de sănătatea noastră”, a spus medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli infecțioase la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel