Ascendentul, între mit şi adevăr! Daniela Simulescu, despre semnificaţia exactă a ascendentului fiecărei zodii
Autor: Nicoleta Nicolau pe 30 aug 2021, 18:59 | Lifestyle

Horoscop 22 august. Fecioarele și Racii riscă să intre în război cu partenerii. Scorpionii vor cheltui peste măsură. Previziuni pentru toate zodiile

Ascendentul este un aspect important de luat în seamă când vorbim despre profilul astrologic al unei persoane. Fiind un subiect care a aprins fascinaţia pasionaţilor de astrologie, există foarte multe informaţii despre semnificaţia ascendentului, însă şi foarte multe date false. Astrologul Astrosens.ro, Daniela Simulescu, a spart toate miturile şi a clarificat influenţa ascendentului în viaţa zodiilor.

"Și eu, când am început să studiez astrologia, am citit despre faptul că de la 30 de ani suntem mai degrabă semnul ascendentului decât zodia. Și am crezut atunci. Dar cu timpul, după ani și ani de practică, mi-am dat seama că nu este adevărat. Așa că vin cu o nouă perspectivă asupra acestui subiect.

Și îmi permit să spun că ascendentul este important încă din momentul nașterii, de la prima respirație. Iar el ne arată în mare cum ne percep cei din jurul nostru, adică prima impresie. Oamenii văd prima dată ascendentul și pe urmă își dau seama de zodia noastră.

În primul rând, ce este dom’le acest ascendent? Și de ce trebuie să știm data, ora și locul nașterii? Din punct de vedere teoretic, ascendentul este semnul zodiacal care se afla la orizontul estic în momentul nașterii. Adică în ziua și ora nașterii. Că una este să te naști la București, și alta este să te naști în Honolulu. Deci ne trebuie longitudinea, latitudinea si fusul orar.

Ascendentul, între mit şi adevăr! 

 

Pământul se învârte în jurul axului propriu (nu, nu este plat cum vor unii să ne facă să credem) și în funcție de locul unde ne naștem pe această planetă, vedem o zodie la est. Zodiacul este un cerc cu cele douăsprezece semne. Cum Soarele răsare la est, cei care se nasc în momentul răsăritului, vor avea aceeași zodie cu ascendentul.

Până în jurul vârstei de 30 de ani, noi funcționăm pe pilot automat, dar pe urmă ne dăm seama de cine suntem(zodia) și de cum ne-am construit (ascendentul)".

Mai pe scurt, ascendentul este fațada pe care ne-o construim de-a lungul vieții", a declarat astrologul Astrosens.ro, Daniela Simulescu.

Ce reprezintă ascendentul în fiecare zodie entru nativi, citește mai departe în EXCLUSIVITATE pe ASTROSENS.ro

Lifestyle Vezi toate articolele
Crossuri parteneri