Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Angajatorii români, obligați să anunțe la ITM muncitorii zilieri
WhatsApp
Inspecţia Muncii pune la dispoziţia beneficiarilor o aplicaţie mobilă care va putea fi utilizată de către toţi angajatorii care folosesc zilieri în activitatea pe care o desfăşoară, a anunţat, vineri, instituţia.

"Ca urmare a înfiinţării, începând cu data de 20 decembrie 2019, a Registrului electronic de evidenţă a zilierilor, ca modalitate de transmitere a datelor privind evidenţa zilierilor, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia beneficiarilor o aplicaţie mobilă, care va putea fi utilizată de către toţi angajatorii care folosesc ca forţă de muncă zilieri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în comunicatul Inspecţiei Muncii.

Potrivit sursei citate, beneficiarul/utilizatorul are obligaţia să înfiinţeze, să completeze şi să transmită Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, conform metodologiei şi modelului ce urmează a fi stabilite în termenul legal prevăzut de 60 de zile, prin ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale, să înregistreze, în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, toţi zilierii cu care exercită activităţi cu caracter ocazional, să transmită registrul electronic, zilnic, înainte de începerea activităţii de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarul.

Toate informaţiile necesare unui utilizator al aplicaţiei mobile "Inspectia Muncii" se vor putea obţine accesând site-ul Inspecţiei Muncii, www.inspectiamuncii.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel