Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anchetă după o eroare gravă la INML: Trupul unui francez mort, trimis din greșeală în SUA și incinerat
WhatsApp
Situație gravă la morga Institutului de Medicină Legală, din Capitală. Angajații de aici au confundat două cadavre ale unor cetățeni străini, astfel că au expediat în străinătate o altă persoană decât cea pe care o aștepta familia. 
Foto ILUSTRATIV

Vorbim despre un cetățean francez care a ajuns în Statele Unite, în timp ce cadavrul americanului a rămas în București. Greșeala celor de la INML s-a produs în urmă cu două săptămâni, informează Realitatea PLUS.

Episodul s-a petrecut pe 7 ianuarie, însă eroarea a fost descoperită abia pe 20 ianuarie, când s-a depus o plângere penală. 

În momentul în care familia cetățeanului american a venit în România pentru recunoașterea șki ridicarea cadavrului, s-a făcut o eroare și a primit cadavrul cetățeanului francez. Mai mult, trupul a fost incinerat și transportat în Statele Unite, într-o urnă. 

Reprezentanții INML au transmis scuze ambelor familii, iar autoritățile au deschis o anchetă.  

 

„Se aduce la cunoștința opiniei publice că în activitatea I.N.M.L. „Mina Minovici” București s-a produs în data de 07.01.2021 o eroare de identificare a unei persoane decedate în timpul procedurii de predare către familie a corpului defunctului.

Eroarea s-a evidențiat în data de 20.01.2021 și a fost înaintată de îndată o plângere penală pentru demararea unor cercetări pe baza art.298 Cod Penal.

I.N.M.L. „Mina Minovici” București, în a cărui activitate o astfel de disfuncție nu s-a mai produs, cere scuze public familiilor celor decedați pentru problema creată și va întreprinde toate demersuri administrative și procedurale pentru prevenirea pe viitor a unei astfel de situații”, transmite Institutul Național de Medicină Legală într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel