Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Radu Mazăre, extrădat ilegal din Madagascar în România? Ana Birchall, prima reacție după ce instanța a dispus retrimiterea sa pe insulă
WhatsApp
Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a reacționat după ce Tribunalul Antananarivo  a decis că operaţiunea de extrădare a lui Radu Mazăre s-ar fi făcut ilegal, fără să există o decizie a judecătorilor din insulă, astfel încât fostul edil ar trebui să fie readus pe insula africană.

Tribunalul Antananarivo a dispus repunerea în situaţia anterioară extrădării, respectiv aducerea lui Radu Mazăre înapoi în Madagascar din închisoarea din România. Hotărârea Tribunalului din Antananarivo a fost pronunţată în 9 octombrie 2020, fiind executorie odată cu comunicarea oficială a actelor către autorităţile române. Judecătorul a stabilit că acesta „a existat un viciu de procedură ce anulează procesul de extrădare“. 

Decizia tribunalului malgaș vine însă după ce Curtea Supremă de Justiție și Casație din România a decis, în luna ianuarie a acestui an, că extrădarea lui Radu Mazăre a fost legală. Mazăre a căutat însă o altă portiță, astfel că a introdus o cale de atac și în Madagascar, Tribunalul din Antananarivo dându-i, aparent, dreptate fostului edil al Constanței, condamnat la la 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză și încarcerat în prezent în Penitenciarul Slobozia.

Ana Birchall, ministru al Justiției la momentul respectiv, spune că s-a ocupat personal de documentele privind aducerea lui Radu Mazăre în țară și că procedura a fost una perfect legală.

Ana Birchall: A fost o extrădare perfect legală

 

„Vă asigur că procedura acea de extrădare a fost făcută ca la carte. De vineri după amiază până sâmbătă seară eu am lucrat personal la acel dosar. A fost sigilat personal de mine, cu semnătura și cu sigiliul ministerului. Această încercare a lui este de a influența celelalte dosare ale sale. Asta este analiza mea“, a spus Ana Birchall în exclusivitate pentru Știri Diaspora.

„Atât eu cât și Ministerul Justiției am respectat cu strictețe dispozițiile legale în ceea ce privește procedura de extrădare, din perspectiva României, a domnului Radu Mazăre. Va asigur că atât eu cât și colegele și colegii din Ministerul Justiției ne-am îndeplinit în integralitate atribuțiile legale.

În acest sens, Ministerul Justiției, că autoritate competentă potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a solicitat extrădarea, a formulat și transmis cererea și documentele în susținerea acesteia, potrivit legii. Din perspectiva României, procedura de extrădare a domnului Radu Mazăre a fost efectuată cu strictă respectare a legii române și a instrumentelor internaționale aplicabile.

Autoritățile competente române l-au preluat pe domnul Radu Mazăre, la solicitarea autorităților competențe din Madagascar. De altfel, domnul Radu Mazăre își execută pedeapsa în penitenciar în baza unui mandat de executare a pedepsei emis de instanța competență din România“.

Fostul ministru al Justiției spune că Radu Mazăre a fost extrădat în România, după ce fostul edil a stat o perioadă în arestul poliției din Madagascar; așadar statul malgaș a luat act de documentele emise de statul român și a acționat în consecință.

Citește AICI decizia instanţei din Madagascar prin care este cerută retrimiterea lui Radu Mazăre în insula din estul Africii.

 

„A fost decizia autorităților din Madagascar să îl extrădeze. Nu am avut niciun fel de emoție pe această extrădare. A fost o extrădare perfect legală și le mulțumesc tuturor celor care au lucrat alături de mine pe acest dosar. 

În momentul în care noi am efectuat procedura de extrădare, am efectuat-o în baza documentelor puse la dispoziție de instanțele din România, el aflându-se în arestul autorităților din Madagascar. Deci, cine l-a răpit pe el din arest?  A fost decizia autorităților din Madagascar. Noi am solicitat extrădarea și a fost decizia autorităților din Madagascar de a da sau nu curs cererii de extrădare.

Nu mă dă  și în judecată să spună că personal l-am răpit din arest?! Cine l-a răpit? El nu a fost răpit. El a fost arestat! El, până când am făcut procedura de extrădare, era în arestul autorităților din Madagascar. Era în arest, fiind arestat pe aeroport“, a explicat Ana Birchall pentru Știri Diaspora.

 

Radu Mazăre a motivat însă în fața instanței din Madagascar că drepturile sale au fost încălcate.

 

„Documentele care au stat la baza predării-preluării mele au fost două autorizații ale Procurorului de pe lângă Tribunalul din Antananarivo și un ordin de extracție a mea din închisoarea malgașă în vederea predării (Autorizațiile și Ordinul de extracție).

Pus în fața unei asemenea situații de vădită încălcare a drepturilor mele – nerespectarea dreptului la apărare și a dreptului de acces la o instanța de judecată (drepturi fundamentale ale omului) – am invocat în fața judecătorilor români atât nelegalitatea procedurii derulate în Madagascar, cât și nelegalitatea procedurii de preluare prin raportare la Legea nr. 302/2004 (legea română aplicabilă în materie). Față de cele invocate, instanțele române au arătat că nu sunt competente să se pronunțe asupra legalități procedurilor derulate într-un stat străin.

Față de aspectul invocat de către instanțele române, am inițiat un proces în Republica Madagascar, în cadrul căruia am solicitat să se constate nelegalitățile menționate mai sus. În urma procesului demarat, s-a statuat definitiv că procedura predării mele a fost ilegală, deoarece au fost încălcate flagrant dispozițiile legale aplicabile", spune Radu Mazăre, din închisoare, prin intermediul unui comunicat.

Avocatul fostului primar al Constanţei, Mihai Hotca, a declarat la Antena 3 că Radu Mazăre trebuie trimis de autorităţile române înapoi în Madagascar, pentru reluarea, în condiţii legale, a procedurii de extrădare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel