Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alţi cinci români confirmaţi cu tulpini noi ale virusului COVID-19. Una dintre tulpini este de origine necunoscută
WhatsApp
Cinci pacienţi din judeţul Botoşani au fost confirmaţi cu tulpini noi ale virusului COVID-19, în urma unor analize efectuate de Laboratorul de Metagenomică şi Biologie Moleculară din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare din Suceava, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, medicul Monica Adăscăliţei.

Potrivit sursei citate, patru dintre ei au fost diagnosticaţi cu tulpina britanică a SARS-CoV-2, iar un al cincilea cu o tulpină nouă ale cărei origini nu sunt cunoscute.

Toate persoanele cu noi tulpini ale virusului COVID-19 au peste 50 de ani. Trei dintre ele sunt din localitatea Havârna, una din comuna Suliţa, iar una din municipiul Dorohoi.

"După o anchetă epidemiologică minuţioasă şi după discuţii cu colegii de la laboratorul PCR, am trimis cinci probe la Suceava, la Universitate, pentru secvenţiere, pentru că am bănuit prezenţa unei tulpini noi în judeţul Botoşani. Astăzi am primit rezultatul de la Universitate. S-au confirmat cele trei cazuri de la Havârna cu prezenţa tulpinii britanice. Prezenţa tulpinei britanice a fost, la fel, în cazul de la Suliţa, iar la Dorohoi e o mutaţie a virusului la un pacient oncologic aflat la domiciliu", a afirmat Adăscăliţei.

Autorităţile sanitare din Botoşani anunţă că vor lua măsuri de prevenţie suplimentare în zonele unde a fost identificate mutaţiile noului coronavirus.

"Sporim un pic măsurile de protecţie şi de prevenţie, pentru că, după cum ştiţi, tulpina aceasta britanică are un grad de contagiozitate foarte mare. Toţi pacienţii ale căror probe le-am trimis la Suceava nu au prezentat o formă gravă a bolii. Ei au fost izolaţi la domiciliu, au fost trataţi la domiciliu şi unii dintre ei au ieşit din perioada de 14 zile", a adăugat Adăscăliţei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel