Alina Gorghiu, după ce a ascultat înregistrările secrete cu Dăncilă: "REVOLTĂ e puțin spus ! "
Autor: Narcis Popa pe 9 oct 2019, 13:10 | Politică

Alina Gorghiu se declarată stupefiată de înregistrările cu Viorica Dăncilă în care aceasta vorbește parlamentarilor PSD despre posibilitatea de a se alege cu noi dosare penale dacă nu renunță la votarea moțiunii de cenzură care ar duce la căderea Guvernului. 

"Revoltă e puțin spus, după ce am ascultat ce înțeleg doamna Dăncilă și acoliții săi prin guvernare! Dacă până acum consideram că PSD trebuie trimis într-o lungă și binemeritată opoziție, deja m-am convins că ar fi o soartă cu mult prea blândă.Șantaj, tranzacționare de voturi în parlament pe banii publici, sesizări la CCR împotriva propriilor miniștri care nu sunt de acord cu aceste practici, iată ce oferă mai nou conducerea PSD doar pentru a nu se lăsa dusă de la guvernare. Aici ajungi după ce ani de zile ai guvernat fără urmă de integritate!

Înțelegeți acum de ce datoria externă se duce în sus cu viteza luminii, de ce aveau nevoie să se genereze un scandal artificial între CSM și ministrul Justiției sau de ce, în loc de rectificare bugetară reală, avem o listă unde ni se spune cu subiect și predicat că vineri, doar după moțiune, se împart bani primarilor prin HG!

Nu am însă cum să nu mă întreb unde sunt instituțiile statului! Dorm? Vreau să cred că nu, chiar dacă este vorba de premierul României și de vicepremier!" este mesajul Alinei Gorghiu.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Politică Vezi toate articolele
Crossuri parteneri