Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Afgani fugiți din România, găsiți pe un drum de țară din Germania: "Vrem să ne vizităm o rudă"
WhatsApp
Patru refugiați afgani care au fugit din România au fost găsiți într-o localitate din Germania. Aceștia au spus că doreau să viziteze o rudă.
Foto ilustrativ

Polițiștii din Bienwald au primit miercuri, 8 septembrie, o apel prin care erau anunțați că patru persoane care ar fi intrat ilegal în Germania și se aflau pe un drum rural din Offenbach an der Queich, landul Renania-Palatinat.

Persoana care a anunțat poliția a spus că i-a văzut pe cei patru umblând dezorientați de aproximativ două zile.

Când au sosit la fața locului, oamenii legii au găsit patru adolescenți cu vârstele de 16 și 17 ani. Aceștia au fost duși la secție și asupra lor au fost găsite patru certificate de azil emise de statul român. 

Cu ajutorul unui traducător, polițiștii au aflat că este vorba de cetățeni afgani sosiți în Germania din România într-un camion. Întrebați ce caută în Germania, adolesecenții le-au spus polițiștilor că doreau să ajungă în Frankfurt am Main pentru a-și vizita o rudă.

În timpul interogatoriului, toți cei patru afganii au făcut o cerere de protecție din partea Germaniei, potrivit unui comunicat de presă al Poliției din Kaiserslautern.

Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate care este situația migranților. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel